Deputat PSD, despre proiectul privind pensiile speciale: Orban nu este parlamentar, să nu facă propuneri

Deputat PSD, despre proiectul privind pensiile speciale: Orban nu este parlamentar, să nu facă propuneri
Publicat: 27/01/2020, 13:58

„Domnul Orban nu este parlamentar, deocamdată nu poate să vorbească despre astfel de lucruri, decât domnul Roman dacă va face o astfel de propunere, el este este liderul de grup la Camera Deputaților de la PNL, se va supune la vot și vom vedea”, a declarat Adrian Solomon, pentru Mediafax.

Deputatul PSD adăugat că amendamentul pe care l-a propus, respectiv eliminarea pensiilor speciale și pentru sportivi sau oameni de cultură, este tot despre legile necontributive.

„Pentru a respinge acel amendament cu indemnizatile pentru sportivi și oameni de cultură, care sunt tot prin necotributivitate, eu am pus pe masă toate legile necontributive, că așa spunea dommul Rareș Bogdan, acest guru a PNL, a zis nicio pensie fără contributivitate, egalitate doar între căței, că între dulăii care au pensie de europarlamentar nu mai contează chestia asta”, a mai precizat Solomon, pentru Mediafax.

Reacția vine în contextul în care Ludovic Orban a declarat, joi, că proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ar trebui redezbătut în comisiile de specialitate și că PNL nu e de acord nu amendamentele formulate de Adrian Solomon, prin care sunt tăiate și pensiile sportivilor sau al oamenilor de cultură.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
A rămas fără plămân, după ce a fost operat de cancer, deşi avea TBC. Despăgubiri...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
TAXA REDUSĂ cu până la 50%. Guvernul a anunțat decizia oficială: Rezolvăm această situație
Pensionarii cu venituri mărite în iunie. Când se va face plata
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au observat pentru prima dată coliziunea dintre două găuri negre din Universul antic
×